Scena Operei Naţionale București s-a umplut cu frumoase costume populare românești, iar baletul Operei a fost completat de voci soliste ale casei, dar și invitate.
În regia lui Răzvan Dincă, ariile celebre ale operetei au fost legate între ele de vocea unui narator. Momentele jucate ce construiau firul poveștii în celelalte puneri în scenă, au fost înlocuite în cazul acesta de scurte narațiuni ce împrieteneau spectatorii cu obiceiurile și istoria țării noastre. Câteva surprize cu trimiteri în istoria noastră recentă, au făcut deliciul spectatorilor prezenți în sală.
Daniel Jinga, directorul Operei Naţionale București a fost și cel care a dirijat în aceste două seri orchestra Operei, cu aplombul și entuziasmul obișnuit, dar care parcă în această seara au adus un plus de tonicitate, vervă și impetuozitate, muzicii.
Opereta lui Porumbescu a fost construită pe o veche legendă populară care spune că, atunci când apare pe cer Crai Nou (primul pătrar al lunii), tinerele fete care i se închină obțin îndeplinirea dorințelor.
Dregătorul (Radu Ion) are o fată, pe frumoasa Anica (Daniela Cârstea, care a plăcut auditoriului cu vocea sa senină, plină și curată), care fuge de acasă cu iubitul său, Leonas (Andrei Petre) pentru a se căsători. Un obicei des folosit la acea vreme, când părinții se împotriveau uniunii a doi tineri, răpirea fetei. Ei se ascund, ajutați de Dochița (Oana Șerban) și Corbu (Ion Dimieru), iar la final reușesc să se căsătorească. Muzica este veselă, tonică, cu puternice accente patriotice, descriind o atmosferă tipic românească.
Bas-baritonul Ion Dimieru și baritonul Alexandru Constantin sunt soliștii Operei Nationale București, în timp ce sopranele Oana Șerban și Daniela Cârstea și tenorul Andrei Petre au o îndelungată experiență pe scena Operei Comice pentru Copii.
POPORUL ROMÂN STĂ PESTE OFFENBACH, GENÉE, SUPPÉ
,,Un asemenea popor plin de viață şi de inteligență nu poate să dispară niciodată” a spus tânărul muzician după premiera operetei sale – considerată a fi prima operetă românească -, la care au asistat peste 2000 de oameni.
În 1882 opereta a avut mult succes, dar criticii a doua zi au considerat muzica ca fiind vie, foarte plăcută şi că ,,ne dovedeşte că a studiat cu multă diligenţă operele compozitorilor moderni: Offenbach, Genée, Strauss, Lecocq ş.a.’’
Compozitorul a fost tare dezamăgit de articol, căci îi știrbea din succes, originalitate și din recunoașterea profesională, așa că a răspuns prompt: ,,Îmi permit a declara la locul acesta, că eu din toată literatura muzicii moderne, chiar componiştii aceştia îi cunosc mai puţin şi nici când nu i-am făcut ca obiect de studiu … şi dacă este vorba de vreun componist, care l-am studiat şi-l studiez şi acum cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta e însuşi poporul nostru român, care stă peste Offenbach, Genée, Suppé etc.’’, cu patriotismul ce l-a înflăcărat dintotdeauna.
Într-adevăr, la Conservatorul din Viena, unde a studiat, Porumbescu i-a avut profesori pe Anton Bruckner și pe Franz Krenn, dar nu şi pe cei înşiruiţi de criticii vremii. Anton Bruckner a fost compozitorul emblematic pentru perioada finală a romantismului muzical al Imperiului Austro-Ungar, prin armoniile lui stufoase, adesea disonante, şi lucrări lungi, de o polifonie complexă şi greu de urmărit de o ureche neavizată. Muzica lui Porumbescu, este însă impregnată de o pecete proprie și ușor recognoscibilă a romantismului amestecat cu folclorul românesc. Dacă această combinație poate fi găsită în istoria muzicii universale, printre alții, la Frédéric Chopin în polonezele sale sau la Franz Liszt în Rapsodiile ungare, în România, Ciprian Porumbescu este unicul compozitor ce a creat în această manieră.
Ca într-un fel de compensație peste timp, deși nu a apucat să compună multe lucrări, căci arestat în tinerețe pentru că a cântat melodii populare românești în Bucovina și în închisoare s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală ce îl va răpune la vârsta de 30 de ani, unele piese ale lui au devenit un fel de simbol muzical al sufletului poporului român. Balada sa, cântecul de jale al inimii sale fremătând, este chiar freamătul spiritului și structurii românești. A compus multe cântece patriotice cunoscute, dar Pe-al nostru steag este scris unire nu este folosit de România, ci de Albania ca muzică pentru imnul național.
Povestea vieții și a dragostei ce anima sufletul lui Porumbescu este țesută muzical de Gherase Dendrino în opereta Lăsați-mă să cânt.
VEȘNICUL ROMANTIC
Figura lui Ciprian Porumbescu, mereu tânăr căci nu a apucat să îmbătrânească, ni se dezvăluie cu trăsături frumoase, pătruns de o blândețe care pare că i s-a așternut pe chip pentru a rămâne acolo pe vecie. Compozitorul poate reprezenta portretul romanticului perfect: frumos, sărac, bolnav, îndrăgostit, dar nefericit în dragoste, căci părinții fetei se opun uniunii lor și o trimit la studii în străinătate, patriot și cutezător până la moarte în a apăra idealurile strămoșești. Un moment întipărit în istoria nației și culturii românești este întâlnirea celor doi mari artiști romantici și patrioți ai României, Ciprian Porumbescu și Mihai Eminescu în 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea mânăstirii Putna, când violonistul a impresionat pe toată lumea și pe poet până la lacrimi cu felul său de a mânui arcușul si de a face vioara să cânte. ,,Acum pot să mor, căci am cântat Daciei întregi”, a spus muzicianul la final, iar din auditoriu s-au auzit glasuri care au considerat că a cântat dumnezeiește.
Revenind în timpurile noastre, în calda seară de 5 octombrie 2022 în Sala Mare a Operei Naționale București, amintindu-mi cum naratorul, în prima sa intervenție a spus că Ciprian Porumbescu a scris opereta cu speranța unor noi începuturi, îmi doresc ca aceste două reprezentații să fie o piatră de temelie pentru cât mai dese programări viitoare.
Opera Națională București. „Crai nou” sau drumul de la tradiționalism la modernitate