Am întâlnit-o și am stat de vorbă în spațiul încărcat de lumină și de iubire de la Casa Artelor „Dinu Lipatti” pe minunata pianistă Ioana Lupașcu, solista Filarmonicii din Ploiești și eroina plină de har a unor spectacole absolut de neuitat. Sub ocrotirea spiritului celui mai mare pianist al tuturor timpurilor, Dinu Lipatti, am stat de vorbă cu Ioana despre arta aflată mai presus de destin și despre destinele scrise, dinainte, în stele.

Fotografii realizate la Casa Artelor „Dinu Lipatti” de Paul Buciuta

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Provii dintr-o familie de muzicieni?

Ioana Maria Lupașcu: Nu, provin dintr-o familie de medici. Și mama, și tata, și bunicul au fost medici. Mama psihiatru, tata, pneumolog. Doar eu am făcut muzică. Pentru că tatăl meu a vrut ca eu să încerc toate activitățile, încă de când aveam trei ani, m-a dat la înot, la gimnastică, la pian, la vioară, iar el ar fi vrut să fac performanță la toate. Și am și făcut la câte ceva, de exemplu, am fost campioană națională la înot în stil fluture, dar tata s-a gândit că o carieră de sportiv este mult mai scurtă decât cea de artist și a preferat să aleg, până la urmă, pianul. Până în clasa a VII-a am locuit în Brăila, apoi am venit, doar eu, în București, la Liceul George Enescu. Am stat mai întâi la o mătușă, apoi mi-au cumpărat ei un apartament, după ´90, așa că de la 14 ani am stat singură, părinții veneau la mine doar în weekend.

Pianista Ioana Maria Lupascu, interviu pentru Marea Dragoste-revistatango.ro, nr. 140, iunie 2018

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum a fost experiența școlii de muzică?

Ioana Maria Lupașcu: Am avut mult de recuperat, pentru că școala din Brăila era, clar, sub nivelul celei din București, dar am avut parte de o profesoară foarte răbdătoare, care studia cu mine la ore, pentru că eu, recunosc, locuind singură, nu studiam prea mult acasă. Atunci nici nu îmi doream foarte mult să fac pian, îmi doream orice altceva, pentru că, într-un fel, ai mei aleseseră în locul meu și mi se părea că fac asta din obligație, plus că pianul era, cumva, motivul care mă despărțise de părinți și de casă. Mult mai târziu mi-am dat seama că și eu vreau asta…

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum ai avut o asemenea revelație?

Ioana Maria Lupașcu: Atunci când am avut posibilitatea să renunț cu adevărat. Eram în anul doi la Conservator, împlinisem 18 ani și atunci m-am gândit că îmi pot permite să renunț, voiam să plec din țară. Și abia atunci, când am simțit că pot renunța de tot, am realizat că și eu vreau să fac pian și doar din momentul acela am început să lucrez serios, din voința mea. Am plecat la Lausanne, am fost admisă acolo să fac masteratul, dar nu m-am înțeles cu profesorul, care era un tiran. Între timp, se conturase și visul meu cel mai mare, acela de a ajunge să studiez cu Lazar Berman, pe care îl cunoscusem la un curs de vară. Și l-am sunat, chiar când el își forma clasa, dar eu nu am primit viză să plec și nu am ajuns la concurs. Dar mi-a spus că și dacă nu voi ajunge să ocup un loc, putem lucra în particular.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Îți permiteai, din punct de vedere financiar?

Ioana Maria Lupașcu: Mă ajutau părinții. Dar economiseam și eu, nu cheltuiam, nu risipeam…

Pianista Ioana Maria Lupascu, interviu pentru Marea Dragoste-revistatango.ro, nr. 140, iunie 2018

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Și cu viza cum a fost?

Ioana Maria Lupașcu: Am obținut-o până la urmă. Și am și intrat la clasa lui Lazar Berman, la academia de pian, acolo unde preda el. Am fost 100 de candidați pe loc, dar eu am intrat. Apoi am lucrat cu maestrul până la moartea lui. De aceea, mă consider produsul școlii vechi rusești, eu de la el am învățat pian.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Rusești?

Ioana Maria Lupașcu: Lazar Berman era rus, chiar dacă se mutase în Italia în anii ´90 și devenise cetățean italian. Academia la care preda era lângă Como, iar el locuia la Florenza, însă fusese coleg cu Richter, cu Ashkenazy, i-a avut profesori pe marii maeștri ruși. Și exigența lui era maximă, munca mea a fost absolut enormă, lucram uneori și câte 14, 15 ore pe zi. Pentru că el lucra după standardele lui, cerea foarte mult și nu avea timp de pierdut cu cei care nu țineau ritmul, mai ales că erau atât de mulți cei care doreau să lucreze cu el. Zburau colegii mei la fiecare oră. Lucra cu noi o dată pe lună, iar eu a trebuit, prima oară, să-mi depășesc în primul rând limitele fizice, și a fost foarte greu într-o lună să ajung la nivelul cerut…

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Totuși absolviseși Conservatorul, la pian…

Ioana Maria Lupașcu: Cum să poți să compari o legendă a muzicii și grandioasa școală rusă cu cineva care, de fapt, nu cântă niciodată? Nivelul e foarte scăzut, nu putem compara. El ne cerea să fim la nivelul lui, cântam eu, cânta el, apoi cântam împreună și trebuia să țin pasul cu el. Eu am avut întotdeauna o virtuozitate bună, dar, atunci, la începutul școlii, eu cântam ca tempo o pătrime, când el cânta patru. Dacă nu reușeam să depășesc nivelul ăsta, nu rămâneam. A trebuit să lucrez enorm, la nivelul de virtuozitate, de expresivitate, la experiența cântatului cu orchestra, la ce înseamnă să fii solist. Am învățat lucruri pe care aici nu le înveți niciodată, majoritatea profesorilor n-au cântat cu orchestra în viața lor!

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Și ți-a plăcut? Mai voiai să te întorci?

Ioana Maria Lupașcu: Nu, voiam să rămân acolo, nu mă gândeam deloc la întoarcere! Și pentru că în Italia totul e posibil, după ce am absolvit masteratul, după trei ani, ca să pot rămâne acolo, îmi trebuia o dovadă că sunt înscrisă la o școală și am obținut o hârtie, cum că refac un master, ca să pot rămâne. În Italia se poate, dacă aș fi fost în Germania, probabil că nu s-ar fi putut, dar eu am rezolvat și îmi era foarte bine acolo, chiar voiam să rămân, pentru că aveam o viață minunată. Cred că au fost cei mai frumoși ani din viața mea! Aveam foarte mulți prieteni, locuiam într-o mansardă chiar în centrul orașului Milano, iar eu sunt, efectiv, îndrăgostită de acest oraș! Înainte locuisem în alte trei orașe, pentru că nu găseam locuință de închiriat în Milano, am stat chiar și în Elveția, la graniță, și făceam naveta la Milano. Dar Dumnezeu și viața au făcut ca eu să mă întorc, totuși, aici…

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Ce s-a întâmplat, ce te-a convins să revii acasă, în România?

Ioana Maria Lupașcu: Cântam foarte mult, în toată Italia, cântam peste tot, uneori gratis, alteori pe sume mici, dar așa se face numele, iar mie îmi plăcea. Iar în 2004 am primit o invitație să cânt la un eveniment, de Crăciun, în insulele Maldive. Și am cântat de Crăciun acolo și urma să cânt și de Revelion, dar… A venit tsunami-ul peste noi…

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum adică a venit tsunami-ul? La propriu? A trecut apa peste tine?!

Ioana Maria Lupașcu: Da… Și probabil că nu experiența în sine a fost cea mai traumatizantă, în schimb, ceea ce a urmat după aceea a fost mult mai rău. Probabil că sună ciudat ce spun acum…

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Deci cum a fost, ce s-a întâmplat?

Ioana Maria Lupașcu: Era dimineață, eu abia mă trezisem, eram pe plajă și luam micul dejun. Stăteam cu spatele la ocean, dar, deodată, am văzut o mulțime de oameni care se ridică și încep să fugă țipând. Știu că m-am întrebat ce-o fi cu nebunii ăia. Și m-am întors și eu să văd despre ce e vorba… Apoi, nu mai am foarte multe amintiri. Știu că am început și eu să fug. S-a activat acel instinct de supraviețuire de care vorbește toată lumea. Am văzut că toți ceilalți se prind de copaci, iar când am găsit și eu un copac gol, m-am prins și eu de el. Și apoi a venit apa peste noi…

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum s-a terminat? Cine te-a salvat?

Ioana Maria Lupașcu: Pentru că era vorba de o insulă privată, totul a mers foarte bine la nivel administrativ, apa a fost drenată, ne-au amenajat un loc în care să dormim în noaptea aceea. Nu aveam unde să plecăm, atunci, abia peste câteva zile au venit cu hidroavioanele…

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Și cum ai anunțat familia?

Ioana Maria Lupașcu: Aici începe partea grea. Nu era semnal, totuși, pe la 12 noaptea, a venit puțină rețea și am reușit să anunț că trăiesc, apoi rețeaua a picat din nou. Dar tatăl meu deja făcuse un infarct, crezând că am murit… Iar în cele cinci zile în care eu am stat acolo a mai făcut unul, deși aflase că sunt bine… Însă organismul lui era dat peste cap, din cauza șocului. M-am întors în Italia și l-am sunat din nou, dar a doua zi a murit… Iar asta e o traumă care nu trece… Și, când am venit în țară, la înmormântare, am și decis că trebuie să mă întorc, să stau lângă mama. Apoi, la numai o lună, în februarie 2005, a murit și Lazar Berman, maestrul meu. Și atunci am înțeles că viața mea în Italia s-a încheiat. Așa că m-am întors. Mama a rămas la Brăila, ea încă lucra, stăteam și acolo, stăteam și la București. Și o perioadă nu am cântat la pian pentru că nu am putut. Mi-am spus că voi reîncepe să cânt atunci când va apărea un eveniment care să merite asta. Și a apărut, era ultimul concert din integrala sonatelor lui Beethoven și am acceptat pentru că ideea aparținuse lui Lazar Berman.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum a fost reîntoarcerea la muzică?

Ioana Maria Lupașcu: Plăcută, am simțit că venise momentul să mă întorc. Iar atunci când am plecat din Italia, în cursul lentei mele vindecări, m-am întâlnit cu o doamnă muzicolog care m-a întrebat ”de ce te gândești că tatăl tău a murit pentru că tu erai acolo și nu te gândești că tu erai acolo pentru ca tatăl tău să poată să moară? ” Ăsta a fost ca un gong în mintea mea și m-a ajutat, cumva, să accept… Dar tot a fost cumplit de greu… Totuși, încet-încet, lucrurile au început să se lege, am devenit apoi solista Filarmonicii din Ploiești.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum s-a întâmplat asta?

Ioana Maria Lupașcu: Eu mai colaborasem cu ei, dar am dat concurs, am cântat Imperialul de Beethoven, unul dintre concertele mele preferate. Iar faptul că am devenit solista lor a fost un lucru benefic pentru mine, aveam șapte concerte pe an și nu mă puteam repeta, a trebuit să mă tot reinventez, așa am ajuns să fac lucruri pe care alții nu le-au făcut și am ajuns și la recitalul cu Daniela Nane, „Pianul cu poeme”. Am făcut multe lucruri altfel, diverse tangouri pentru pian și orchestră, am cântat foarte multe transcripții, rapsodia Lie Ciocârlie pentru pian și orchestră, muzică de film… Toate, pentru a atrage publicul. Cu Daniela Nane m-am cunoscut în 2011, nu mai știm exact a cui a fost ideea, dar așa a fost să fie. Eu mi-am dorit demult să fac ceva cu poezie și teatru, pentru că muzica e ca un buton de On / Off pentru toate stările și pentru cuvinte, cărora le schimbă sensul și li-l adâncește… Spectacolele noastre sunt ca diamantele, le-am tot cizelat, iar ce prezentăm acum este efectiv ca o bijuterie și este gândită pentru om, pentru a potența energia și vibrația lui. Spectatorul vine așa cum este el, dar pentru noi contează cum pleacă, ce se petrece cu el în acea oră și cum pleacă acasă. Datorită acestui spectacol am cunoscut-o și pe Alice Barb, fondatoarea Casei Artelor, pentru că am participat la spectacolul de inaugurare a celeilalte Case a Artelor, atunci am făcut ”Pianul cu poeme” în aer liber. A fost un moment absolut special, Daniela recita din Victor Eftimiu, iar când a ajuns la versul ”Iar păsările cântă durerea ei de veci”, păsările au început pur și simplu să țipe din copaci… A fost incredibil. Iar aici, la noua Casă a Artelor ”Dinu Lipatti”, am participat cu proiectul Enescu și am cântat deja pe pianul de aici.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum e pentru tine să fii în casa lui Lipatti?

Ioana Maria Lupașcu: Emoția este imensă, acest loc este încărcat de emoție muzicală, pe aici au trecut mari artiști ai lumii, nu doar Dinu Lipatti, ci și Clara Haskil, George Enescu, și este extraordinar că există această casă și că nu așterne uitarea peste valorile noastre.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Mai înveți de la marii pianiști ai lumii?

Ioana Maria Lupașcu: Bineînțeles. Ascult în continuare tot pianiști ruși pentru așa m-am format, asta îmi place și asta fac. Simt că asta mi se potrivește, stilul meu este unul cu patos, temperamental și atunci mi se potrivește foarte bine muzica rusă. Acum am un țel mai vechi pe care l-am reactivat: Liszt. Toată lumea îl știe și avem impresia că știm totul despre el, dar, nici vorbă să fie așa. El a compus mult pentru pian și orchestră, iar acum cânt cel de-al treilea concert al lui pentru pian, despre care nu știe multă lume și care a fost lansat în America abia în 1990, eu cânt din 2011 și încă sunt singura pianistă din România care îl cântă. Acesta este țelul meu, să cânt toate piesele lui, mai ales că și maestrul meu a fost unul dintre cei mai mari lisztieni.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum arată viața ta în rest? Ești căsătorită? Ai copil?

Ioana Maria Lupașcu: Am copil, are opt ani, am cântat până în luna a opta, era să nasc la Satu Mare, unde aveam concert, dar am ajuns cu bine acasă la mama. Sunt mamă singură și nu am fost căsătorită niciodată. Tatăl fetiței mele este musulman și el m-a cerut în căsătorie, iar eu eram foarte îndrăgostită și am acceptat, dar apoi mi-am dat seama că nu are cum să meargă relația noastră. El și-ar fi dorit o soție musulmană, dar eu nu am putut deveni una. Ne-am cunoscut la o sală de fitness, el activează în domeniul asta, este campion la diverse sporturi, ne-am văzut și am început să vorbim pur și simplu, este un bărbat foarte frumos. Eu cred că Dumnezeu a vrut să ne întâlnim să facem copilul, apoi să mergem fiecare pe drumul lui.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum a fost când ai aflat că ești însărcinată?

Ioana Maria Lupașcu: M-am bucurat extrem de mult, și mama s-a bucurat, dar el a avut un șoc, eram împreună doar de două luni, însă apoi s-a bucurat și el și m-a și cerut de soție. Dar de la cultura noastră diferită și de la religiile diferite au venit neînțelegerile dintre noi. El făcea lecții de religie zilnic cu mine, îmi preda din Coran. Femeile lor au un anumit stil de viață pe care eu nu-l pot avea. Eu voiam să fiu concertistă, aș fi putut să fiu și măritată cu el, dar el voia să-mi pun văl pe cap, să port mereu sacou, să nu pun ruj roșu…

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: În relația cu fata cum este?

Ioana Maria Lupașcu: Este totul bine, ne înțelegem perfect. Eu am custodie totală, dar nu îi impun nicio regulă, vine când vrea, iar copilul poartă numele lui, există o relație foarte bună între noi.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cât de greu ți-a fost să treci prin povestea asta de dragoste?

Ioana Maria Lupașcu: A fost foarte greu să iau decizia despărțirii, dar mi-am dat seama că este un conflict de fond și că, nici în timp, nu se va schimba nimic, așa că mai bine ne hotărâm mai devreme, cât fata încă nu știe că se poate și altfel. Avea 10 luni când ne-am despărțit. Dar tot a fost greu, eram amețită, în perioada aceea cântam și foarte prost. M-a ajutat mult mama atunci cu fetița, dar mama a murit când împlinise ea cinci ani și a urmat iarăși o perioadă de teamă, măgândeam că nu mă descurc, dar, până la urmă, m-am descurcat.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Acum cine te ajută? Fetița este încă mică și tu probabil ai concerte mereu…

Ioana Maria Lupașcu: Uneori o iau cu mine, alteori o las la niște prieteni…

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum o cheamă?

Ioana Maria Lupașcu: Fatima-Maria. Este o democrație a numelor, unul musulman, unul creștin, dar din prima zi toți i-am spus Fatima.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Crezi că are talent, că te va urma în carieră?

Ioana Maria Lupașcu: Eu îmi doresc să-și descopere ea singură vocația. Am încercat puțin pian, are talent, dar eu nu sunt acasă să mă ocup de ea. Am încercat și puțin înot, dar am renunțat pentru că, în urma unui vaccin, a făcut o dermatită atopică foarte agresivă și zile întregi a băut numai apă, iar, de atunci, nu mai suportă clorul din apă și nici nu mai mănâncă 80 la sută dintre alimente. Durează de patru ani, sper că se va rezolva în timp, că își va reveni…

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum te descurci să studiezi acasă, cum sunt vecinii?

Ioana Maria Lupașcu: Vai! E un chin, de fiecare când încerc să cânt acasă, vecinii mei cheamă poliția. De multă vreme nu mai cânt acasă. Aveam un pian Cavalli nou-nouț, care s-a și degradat fiindcă nu l-am folost. Acum mi-am luat o pianină digitală pe care o dau la volum minim, dar este cumplit să studiez așa. Însă nevoia te învață. Când călătoresc și găsesc un pian, stau numai acolo, nu mă interesează nimic altceva. Asta este frustrarea mea cea mare.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Asta este o mare nedreptate pentru o artistă de valoarea ta! Nu te-ai gândit să mai pleci din țară pentru o perioadă?

Ioana Maria Lupașcu: Cu un copil e mai greu. Multe dintre contactele mele de atunci s-au pierdut, prietenii mei s-au mutat, dar dacă aș avea la ce să plec, aș pleca, însă acum, cu un copil, nu mă pot arunca așa în gol. Plus că în țară am activitate, chiar nu mă pot plânge. Sunt foarte puțini artiști pianiști angajați ai unei Filarmonici, cred că sunt patru sau cinci în toată țara. Eu lucrez aici de 11 ani și sunt foarte mulțumită. Cânt des și cu Cezar Ouatu, pe lângă proiectul de suflet pe care îl am cu Daniela Nane. Nu e o profesie în care să te plictisești, mai ales că am început și doctoratul la Iași.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: În ce dai doctoratul?

Ioana Maria Lupașcu: În Liszt, asta e preocuparea mea. Este vorba despre toate concertele lui neștiute și necântate. Titlul este ”Creația concertistică a lui Franz Liszt între sacru și profan, între virtuozitate și filosofie”. Sunt în primul an. Și nu mi se pare chiar atât de greu, mă așteptam să nu fie ușor, dar este în limitele așteptărilor. Îmi și place foarte mult, este tema pe care am cercetat-o eu toată viața mea, așa că am și scris jumătate din lucrare.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Te ajută doctoratul în mod concret? Nu doar pentru dezvoltarea ta?

Ioana Maria Lupașcu: ămâne de văzut, dar mă va ajuta dacă o să îmi doresc vreodată să predau. Altfel, eu nu cred în diplome. Maestrul meu mi-a spus odată un banc referitor la titluri. Un tip merge la un magazin să-și cumpere un papagal, și întreabă prețurile, unul, frumos și albastru era 5000 de euro pentru că știa filosofie, unul, superb, roșu cu galben, era 10000 de euro pentru că știa și matematică, iar altul, mic și gri, costa 20000. Și cumpărătorul a întrebat: De ce costă așa de mult, ce știe să facă?! Iar vânzătorul i-a răspuns: Nu se știe exact, dar ceilalți îi zic ”maestre”. Tot maestrul meu spunea că nu există piane proaste, ci există doar pianiști proști. Asta raportat la toți pianiștii care se scuză că n-au putut studia sau n-au putut cânta, dând vina pe pian. De asta am și acceptat mai ușor faptul că nu pot studia la pian acasă. Nici la Brăila nu mai pot cânta, am primit scrisori de amenințare cu moartea de la un vecin!

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Pare incredibil ce îmi spui…

Ioana Maria Lupașcu: Știu, dar viața nu e un balon roz în care toate se întâmplă așa cum vrei… Important e să ne adaptăm și să mergem înainte. Încă mai am câteva scrisori de amenințare de la el, majoritatea le-am aruncat, dar câteva mai am.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Oare asta s-ar fi putut întâmpla și în altă țară? În Italia de exemplu?

Ioana Maria Lupașcu: Nu, din contră, vecinilor din Italia și din Elveția chiar le făcea plăcere, și cântam până la 12 noaptea. Dar am acceptat ce mi se întâmplă în România. Este foarte greu să le lași în voia lui Dumnezeu, poate chiar e o încercare mai grea ca înfrânarea. Dar dacă tot te împotrivești, nu mai lași să se împlinească voia Lui. Dar eu am învățat…

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum ai învățat? Ești credincioasă?

Ioana Maria Lupașcu: Sunt, dar mai mult viața m-a învățat. Eu nu am timp de nimic în afară de pian și de copil. Când mă mai văd cu prietenii, rar adică, parcă sunt scăpată din casă (râde). Mă simt sălbatică.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Pentru iubire mai ai timp? O cauți?

Ioana Maria Lupașcu: Nu o caut, dar dacă e să vină, sunt deschisă. Dar pe de altă parte, dacă nu e ceea ce trebuie, nu vreau. Viața mea e foarte plină așa. Dar, ca orice om, și eu îmi doresc iubire. Unii bărbați sunt inhibați de o femeie cu o viață ca a mea. Eu sunt și credincioasă, și am și ajuns la o maturitate emoțională care mă face să nu-mi mai doresc relații doar de dragul de a fi ceva sau de a fi cu cineva. Am mai avut o relație după ce m-am despărțit de tatăl fetei mele, dar nu a ținut mult.

Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum ai devenit, totuși, credincioasă? Părinții te-au inspirat?

Ioana Maria Lupașcu: Erau și ei credincioși, dar nu exagerat. Nu mergeam des la biserică. Eu am devenit tot prin prisma experinței de viață. Mi-am dat seama că totul se rezumă la Dumnezeu. După ce am ajuns acasă din Maldive, m-am gândit și m-am îngrozit când am realizat cât de predestinate au fost lucrurile. Eu când am fugit din calea valului, mi-am lăsat geanta pe masă, normal. Asta se întâmpla pe la nouă dimineața. Din senin, noaptea târziu, de nicăieri, a apărut geanta mea plutind pe apă. Bineînțeles, telefoanele erau ude și distruse, dar documentele erau uscate… Nu există explicație pentru așa ceva! Iar cu acele documente eu am putut să ajung la înmormântarea tatălui meu, altfel, dacă nu le-aș fi avut… Adică Dumnezeu mi-a dat și încercarea, dar mi-a dat și ajutorul să o trec. Târziu mi-am dat seama de asta. Totul e predestinat.

Ioana Maria Lupașcu: Viața nu e un balon roz în care toate se întâmplă așa cum vrei…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *